SIRIA: Pericol major – părăsiți imediat zona sau țara!
Ministerul român de Externe a pus la dispoziția cetățenilor români afectați de actuala situație din Siria, un număr de telefon – +40.21.319.21.37 – din cadrul Departamentului Consular – apelabil 24/24h. Linia telefonică este dedicată solicitărilor de sprijin și informații consulare specializate.
În ceea ce privește numărul cetățenilor români în R.A. Siriană, potrivit estimărilor misiunii diplomatice a României din această țară, acesta se situează la aproximativ 12-14 000.
Datorită dificultăților de ordin obiectiv, precum părăsirea teritoriului prin mijloace proprii, neînregistrarea la misiunea diplomatică și dificultățile de comunicare datorate situației din teren, numărul acestora rămâne la nivel de estimare. În context, MAE reiterează apelul către cetățenii români prezenți pe teritoriul Siriei de a contacta Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-și înregistra prezența și a transmite propriile coordonate, precum și pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situații de urgență, să poată beneficia, la cerere, de asistența statului român.
De la începutul conflictelor din Siria, misiunea diplomatică a repatriat, prin proceduri specifice, aproximativ 500 de cetățeni.
Pentru buna informare a opiniei publice, retransmitem textul integral al alertei de călătorie referitoare la Siria, publicat pe site-ul MAE:
SIRIA
Pericol major – părăsiți imediat zona sau țara!
Având în vedere că situația de pe intreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se mai află în această țară să o parăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaționale. Forțele înarmate ale opoziției sunt concentrate în zone aglomerate și dens populate. În acțiunea de reprimare, forțele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu și aviație militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situației, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanșării unor violențe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama și Alep.
Conform deciziei Consiliului UE din iulie 2012 privind trecerea companiei de stat „Syrian Airlines” pe lista de sancțiuni a UE, singurele rute de evacuare ale cetățenilor români din Siria sunt cele tereste, spre statele vecine, în primul rând spre Liban, apoi spre Iordania și Turcia.
La această oră nu mai există nici o cursă directă către România.
Cetățenii români sunt avertizați că există în continuare riscul ca autostrăzi importante (Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep și Damasc-Iordania) să fie temporar închise. Legăturile de comunicație în Siria pot suferi unele întreruperi sau limitări. Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice. Cetățenilor români care se află încă pe teritoriul acestui stat le este recomandat să evite în totalitate deplasările în localitățile Alep, Daraa, Deir Ezzour, Hama, Homs, Idleb și Damasc.
Cetățenii români care ignoră avertismentele MAE și se deplasează în zone de risc, sunt atenționați că o fac pe propria răspundere și vor suporta consecințele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilitățile de intervenție ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră în situații de urgență.
Contactarea autorităților române
ATENȚIE! Cetățenii români prezenți pe teritoriul Siriei sunt sfătuiți să contacteze Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-și înregistra prezența și transmite propriile coordonate, precum și pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situații de urgență, să poată beneficia, la cerere, de asistența statului român.
În cadrul Departamentului Consular funcționează o linie telefonică +40.21.319.21.37 la care cetățenii români afectați de actuala situație din Siria pot suna 24/24, pentru asistență și informații consulare. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informații transmise prin Internet, la adresa de mail: drco@mae.ro
Ambasada României în Republica Arabă Siriană
Adresa: 8, Rue Ibrahim Hanano, P.O. Box 4454, Damascus
Telefon: 00-963-11-332.75.72; 00-963-11-332.75.70
Mobil: 00-963-932.809.768
Fax: 00-963-11-332.75.71
E-mail: damascamb@gmail.com
Website: http://damasc.mae.ro
Secția consulară:
Telefon: 00-963-11-332.75.70; 00-963-11-332.75.72
Fax: 00-963-11-332.75.71
E-mail: consulara@gmail.com
CONSULATE ONORIFICE:
Consulatul Onorific al României la Alep
Consul onorific: Alaa MANSOUR
Adresa: Str. Al Sadiq nr. 022 – Cart. Jamiliei, P.O. Box 8665
Telefon: 0096321227 21 11
Mobil: 00963 944 377 777
Fax: 0096321224 63 67
Consulatul Onorific al României la Lattakia
Consul onorific: Zuheir JOUD
Adresa: 44 Omar Bin Khattab Street, Joud Company Building, 2nd floor, PO Box 219-119
Telefon: 009634 41 241368; 009634 41 245280
Mobil: 00963 944 214 711
Fax: 00963 41 241958
Sursa:Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de: Irina M.C.