Sase cetăteni străini fără drept de a călători în spatiul Schengen, depistati de politistii de frontieră
nesistematice pe căile de comunicație din apropierea frontierei. Cu această ocazie, a fost oprită pentru control o autoutilitară înmatriculată în România, condusă de către un cetățean român.
În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, au fost depistate, în compartimentul destinat transportului de marfă, șase persoane, cetățeni străini, fără documente de călătorie.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru verificări unde, în urma acestora, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Turcia și Irak.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru cetățeanul român și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
În urma aderării complete a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la granițele țării. De asemenea, competența privind migrația ilegală rămâne în continuare la nivel național pentru gestionarea eficientă a acestui tip de infracționalitate.