față de inculpatul C.M, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prev. de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 41 Cp.
În noaptea de 06/07.01.2024 în jurul orei 0000, în timp ce afla pe holul blocului cu nr. 2 din mun. Reșița, str. Petru Maior, pe fondul unui conflict spontan, numitul C. M., în vârstă de 48 ani, l-a lovit o singură dată cu un obiect tăietor/înțepător în zona pieptului pe vecinul său H. D., în vârstă de 54 ani, agresiune în urma căreia a suferit o plagă înjunghiată toraco-abdominală.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin inc. C.M. a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 07.01.2024.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a formulat în data de 08.01.2022 propunere de arestare preventivă a inc. C.M pentru o perioadă de 30 de zile la Tribunalul Caraș-Severin, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prev. de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 41 Cp., fiind admisă de judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Caraș-Severin.
Precizăm că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.