Pompierii militari din Caras au intervenit pentru gestionarea a 22 de situatii de urgentă pe raza judetului Caras-Severin
În cursul nopții trecute, în jurul orei 03:15, în urma unui apel pe numărul unic de urgență 112, pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o magazie în localitatea Văliug. La locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Până la sosirea pompierilor militari, incendiul a fost localizat de către un echipaj de pompieri din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Văliug, ulterior acționând împreună pentru lichidarea tuturor focarelor. Intervenția promptă a acestora a făcut ca incendiul să fie lichidat în cel mai scurt timp posibil, înainte ca flăcările să se extindă la foișorul și casa din proximitatea magaziei.
Tot în cursul nopții trecute, pompierii orăvițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din orașul Oravița. La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri ai Secției Oravița, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că era vorba de o oală lăsată pe foc nesupravegheată, care genera degajări mari de fum, fără flacără. Salvatorii s-au asigurat că nu există focare ascunse și au procedat la ventilarea încăperilor locuinței inundate de fumul generat.
De asemenea, încursul zilei de ieri, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Reșița
a acționat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și miriște, pe raza localății Izgar, care a afectat aproximativ 10ha de teren.
Ø Alte misiunișiintervenții
Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în cazul a două accidente rutiere, fără victime, precum și alte misiuni în sprijinul comunităților.
Ø Misiuni de prim ajutor
În perioada de referință, s-au înregistrat 15 intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
În continuare, pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.roși aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.