Cinci cetăteni din Nepal, depistați la granița cu Serbia
aproximativ 200 m de frontiera cu Serbia, cinci cetățeni străini, fără documente asupra lor.
Extinzând cercetările, în proximitatea frontierei, au fost descoperite două autoturisme cu trei persoane, cetățeni români, despre care exista suspiciuni ca sunt implicate în infracțiunea de trafic de migranți.
În data de 12.07.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 21.00, au fost depistate, la aproximativ 200 m de frontiera cu Serbia, cinci cetățeni străini, fără documente de identitate asupra lor, care nu își justificau prezența în zonă.
Extinzând cercetările, în zonă au mai fost depistate, două autoturisme care circulau în regim de ride sharing cu trei cetățeni români, despre care existau suspiciuni ca ar putea fi implicați în transportul persoanelor în cauză în apropierea graniței.
Polițiștii de frontieră i-au condus pe cetățenii străini și pe cei români la sediul instituției pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că cetățenii români au transportat cu cele două autoturisme pe cei cinci cetățeni străini în apropierea frontierei, urmând ca aceștia să treacă ilegal frontiera, pe jos în Serbia. Cei cinci cetățeni străini sunt cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 26 și 50 de ani. Aceștia figurează intrați legal pe teritoriul României.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvâșirii infraciunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, pentru cetăețnii străini și de trafic de migranți pentru cei trei cetățeni români urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.
Totodată, recomandăm cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcționează non-stop (021.9590).