Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Vineri, August 07, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
ACTIVITĂTI DE INFORMARE SI PREVENIRE A CYBERBULLYING-ULUI
este în desfășurare Campania națională pentru prevenirea cyberbulliyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private, care are ca scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de cyberbullying și a infracțiunii de violare a vieții private.

Abuzul psihologic pe internet se manifestă prin diferite moduri: hărțuire, amenințare, intimidare, excludere, adresare de injurii și mesaje obscene, urmărire online, insistență abuzivă, chiar și șantaj.

Aceste abuzuri se produc în mod deliberat, repetitiv și ostil față de o anumită persoană sau de un grup de persoane și pot avea urmări foarte grave, ajungându-se până la comportamente infracționale sau situații care pun în pericol viața, sănătatea, demnitatea și libertatea celorlalți.

Violarea vieții private constituie infracțiune și se pedepsește conform legii penale.

Orice persoană are dreptul la demnitate, la propria imagine și la respectarea vieții private.

Este interzisă reproducerea în orice mod, a înfățișării fizice a unei persoane ori a vocii sale, sau utilizarea unei asemenea reproduceri, fără acordul acesteia.

De exemplu, este nelegal să distribuiți către alte persoane conversații private cu cineva, dacă nu aveți acordul acelei persoane.

Dacă vă certați cu prietenul/prietena, nu aveți voie să distribuiți din răzbunare de exemplu, mesaje private sau imagini cu acele persoane, fără acordul lor.

Anul trecut, în Caraș-Severin, au fost înregistrate 10 infracțiuni de violarea vieții private, cu privire la care se efectuează cercetări.

Din fericire, există instrumente de informare și cunoaștere care îi ajută pe tineri să evite conflictele, să nu răspundă provocărilor și să raporteze situații nepotrivite, având la îndemână alternative sănătoase de dezvoltare, socializare și petrecere a timpului liber în siguranță.

Despre ce pot face concret tinerii dacă se confruntă cu situații neplăcute de hărțuire online, precum și despre consecințele și implicațiile psihologice, fizice și juridice ale unor astfel de fapte au discutat polițiștii Biroului Siguranță Școlară cu copiii și tinerii aflați în taberele de vară din județ.

La întâlniri au participat și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin.

Atât tinerii din Taberele din Inima Satului, cât și copiii din Tabăra "Vis de Copil", organizată la Râul Alb și cei din Tabăra "Adăpostul", organizată la Rusca Montană, au fost receptivi, curioși și deschiși în interacțiunea cu polițiștii, participând activ la discuții și punând întrebări diverse.

CE POȚI FACE PENTRU A FI ÎN SIGURANȚĂ

-Nu posta informații personale, cum sunt adresa și numărul de telefon și nu le împărtăși cu persoane necunoscute.

-Păstrează parolele doar pentru tine. Nu le spune nici măcar prietenilor.

-Ai grijă ce tip de poze postezi sau ce materiale foto-video distribui.

-Raportează și blochează persoane care te deranjează.

-Anunță imediat un părinte, un adult sau Poliția, dacă te simți în pericol.
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,614,918 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.