Copiii abandonați au nevoie în continuare de suflete care să le fie alături! Ajungem MARI caută 250 de voluntari pentru ei
3 ore pe săptămână. Termenul limită pentru înscrieri este 31 martie.
Sunt peste 45.000 de copii și tineri în sistemul de protecție în România, dintre care aproximativ 6.000 de copii adoptabili, conform ultimelor date ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Cei mai norocoși dintre ei cresc în casele asistenților maternali sau ale unor rude, în timp ce 13.000 de copii își trăiesc suferințele într-o instituție de stat, de tip rezidențial: centre de plasament, apartamente sau căsuțe de tip familial.
Separarea de familie, abandonul și instituționalizarea sunt experiențe traumatizante. Mulți dintre copii ajung în grija statului, fiind abandonați din cauza sărăciei. Însă, aproape la fel de mulți sunt victime ale abuzurilor, violenței și neglijării. Sunt traume care le influențează atât dezvoltarea psihică, emoțională, cât și cea fizică.
De 9 ani alături de copiii instituționalizați, printr-un program cu un concept unic
De 9 ani, programul educațional Ajungem MARI, lansat de Asociația Lindenfeld, aduce o schimbare semnificativă în viețile a mii de copii din sistemul de protecție. Cu ajutorul unei rețele de 1.400 voluntari în București și în 24 de județe din țară, Ajungem MARI vine în sprijinul asistenților sociali, oferindu-le copiilor ajutor la teme, ieșiri și excursii, prietenie și șansa la o viață independentă. Pe lângă interacțiunea cu voluntarii, asociația le oferă copiilor și psihoterapie, logopedie și consiliere vocațională.
"De cele mai multe ori suferințele copiilor și tinerilor instituționalizați nu se opresc odată cu intrarea în sistem, ci se amplifică. Statul face ceea ce trebuie să facă: îi preia din mediile de risc, le asigură un acoperiș deasupra capului, haine, mâncare. Dar nevoile acestor copii sunt cu mult mai mari și pregnante. Au nevoie de suport emoțional, de oameni care să le aducă constanță în viață, care să îi ajute, fie că vorbim de teme, de lecții sau experiențe de viață. Așa a și pornit ideea Ajungem MARI, în urmă cu aproape 9 ani: să aducem voluntari cu suflet mare aproape de ei, să îi sprijine și să îi învețe să devină adulți responsabili și împliniți", spune Vivianda Nicolae, vicepreședinte Ajungem MARI
Prea puțini voluntari, prea puține șanse pentru copiii fără familie! Nimeni nu merită să fie singur
Dacă în unele zone ale țării, Ajungem MARI reușește să recruteze mai ușor voluntari pentru copiii instituționalizați, în altele, printre care orașele cu populație mai redusă, dar și Capitala, copiii trăiesc adevărate drame. Aici sunt mult prea puțini voluntari pentru câți copii abandonați ar avea nevoie de sprijin.
Ajungem MARI caută 100 de suflete pentru copiii abandonați la care nu ajunge NIMENI din Capitală și 150 pentru copiii din județele Botoșani (Dorohoi), Brașov (Făgăraș, Ghimbav, Hărman), Gorj (Motru, Novaci, Târgu Cărbunești, Târgu Jiu), Hunedoara (Deva, Hunedoara), Maramureș (Baia Mare, Sighetu Marmației), Mehedinți (Drobeta Turnu Severin), Sibiu (Sibiu) și Timiș (Lugoj, Gavojdia, Nădrag). Voluntarii ar urma să-și petreacă 3 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, șansa la o viață normală și viitor.
Voluntarii vor trece printr-un proces inițial de selecție și pregătire necesar pentru toți cei care ajung să lucreze cu copiii instituționalizați. Nu se dau teste de cultură generală, dar sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviți, care înțeleg angajamentul și sunt deciși să le fie alături copiilor pe termen lung. Un modul de voluntariat durează 8 luni, iar la finalul acestuia voluntarii pot alege să continue munca alături de copiii instituționalizați.
Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni, de la 16 ani în sus, fără limită superioară de vârstă, comunicativi și implicați. Oricine dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 31 martie pe https://www.ajungemmari.ro/. Testarea psihologică și trainingul vor avea loc după această dată.
Voluntari care schimbă lumea copiilor cu pași mici
"Activitatea de voluntariat m-a completat ca om. Cel mai frumos în activitatea de voluntariat este să știi că ajuți, prin dedicație și implicare. Să știi că munca ta ghidează un tânăr spre alegerile corecte. Mă motivează dorința de a face bine, de a împărtăși din cunoștințele mele și de a fi un exemplu în viața lor, pentru ca la rândul lor să fie exemple de urmat. Puterea exemplului este cea mai mare putere pe care o avem și, dacă o folosim corespunzător, putem să schimbăm totul" - Natașa Ecobescu, voluntar Ajungem MARI de 6 ani.
"Voluntariatul a adus în viața mea multă bucurie, emoții și lacrimi de fericire când am văzut reușitele copiilor. Mi-a adus oameni speciali în jur, prieteni noi care ajută copiii fără să se gândească de 2 ori, voluntari implicați care nu țin cont de ore și sunt alături de noi. Voluntariatul a adus OAMENI în jurul meu" - Alina Șandor, voluntar Ajungem MARI de 6 ani.
* Despre Ajungem MARI
Ajungem MARI este unicul program național care susține pe termen lung educația copiilor și tinerilor instituționalizați și din medii defavorizate. Sunt peste 3.000 de copii sprijiniți de o echipă de 1.400 de voluntari, în București și 24 de județe din țară. Mai multe informații despre organizație și proiectele desfășurate puteți citi aici pe www.ajungemmari.ro.