46 de ani de la cutremurul din 1977 - Secțiunea SOS din Aplicația Gratuită InfoCons disponibilă și off-line !
lista cu toate numerele utile și de urgență la nivel local, național și internațional cu posibilitatea selectării continentului și țării. În urma selectării, numerele utile și de urgență apar în limba engleză și limba țării. În secțiunea SOS există numere precum: Ambulanță, Poliție, Protecția Consumatorilor, Pompieri, Poliția de Frontieră, Turism, Direcții de Sănătate Publică, Primărie, Mediu, Telecomunicații etc .
De asemenea, aplicația InfoCons pune la dispoziția consumatorilor, în aceeași secțiune SOS, lista adăposturilor de protecție civilă. Astfel, în funcție de zona aleasă de fiecare consumator în parte, aplicația generează automat harta cu adăposturile de protecție civilă. În cazul situațiilor de urgență majoră, consumatorii pot apela la această hartă pentru a alege cele mai apropiate adăposturi pentru protecție civilă. Pe teritoriul României se regăsesc 4538 de adăposturi de protecție civică care sunt distribuite în toate județele țării.
Totodată, InfoCons pune la dispoziția consumatorilor imagini GRATUITE ce înfățișează o paralelă între trecutul (dinaintea cutremurului din 1977) și prezentul clădirilor din București, precum și imagini din Alba Iulia și Iași. Imortalizarea din același unghi a unor imagini de acum 100 de ani, fac parte din campania de informare și educare "o9atitudine pentru cultură" demarată cu scopul păstrării în memoria colectivă a patrimoniului cultural.
În cadrul campaniei "o9atitudine pentru cultură", au fost realizate tablouri, cărți poștale, mini-filmulețe și un album ce pot fi descărcate în mod GRATUIT de pe site-ul: romania.infocons.ro. Românii de pretutindeni, pot descărca imaginile pentru a le afișa în instituții, locuințe, birouri ori restaurante și hoteluri în vederea promovării României.
Sorin Mierlea
InfoCons - Organizație pentru Protecția Consumatorilor