Legea laptelui și a produselor lactate nr.307/2022 - acțiune mixtă ANSVSA-ANPC-ANAF pentru informarea operatorilor economici
hypermarket-uri/supermarket-uri și magazine alimentare, pentru a-i informa și consilia pe operatorii economici cu privire la responsabilitățile ce le revin, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 307/2022.
Astfel, agențiilor economici li se va aduce la cunoștință faptul că, produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decît cele lactate, produsele alimentare/specialitățile din grăsimi hidrogenate/vegetale pot fi comercializate într-un spațiu de prezentare și vânzare bine delimitat, pe rafturi separate față de laptele și produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conținutului acestor produse.
De asemenea, se va verifica modul de etichetare și prezentare a produselor alimentare în locul în care sunt expuse, precum și alte informații oferite în legătură cu acestea, prin orice mijloc de informare în masă, care nu trebuie să inducă în eroare consumatorii.
La finalizarea acțiunilor de informare la fața locului, medicii veterinari oficiali, în colaborare cu inspectorii ANPC și ANAF, vor întocmi note de constatare, în care se vor menționa măsurile și termenele stabilite pentru conformare.