Documentele false depistate pe aeroporturi, la controlul de frontieră, în crestere
- 8 permise de ședere false ori falsificate;
- 4 permise de conducere false ori falsificate;
- 3 cărți de identitate false ori falsificate;
- 4 vize false ori falsificate și altele, pe care, diferite persoane intenționau să le folosească pentru a trece ilegal frontiera de stat.
De asemenea, astfel de situații s-au întâlnit și pe Aeroporturile din Cluj-Napoca sau Bacău.
În funcție de cetățenia persoanei care s-a legitimat cu un document fals, s-a constatat că cei mai mulți sunt cetățeni din state terțe (Maroc, Georgia, Siria, Togo, Pakistan, China etc., care au nevoie de viză pentru a călători în state ale Uniunii Europene.
Din cazuistică s-a constatat că, cele mai multe documente false sau falsificate erau documente belgiene, ucrainene, spaniole, germane sau din Marea Britanie care au fost folosite cu scopul de a ajunge în țări din vestul Europei.
În scopul prevenirii și combaterii fraudei documentare, Poliția de Frontieră Română folosește aparatură și dispozitive performante, capabile să ajute la descoperirea falsurilor, un exemplu în acest sens constituindu-l comparatoarele video-spectrale care analizează datele din documente în mai multe moduri - lumină albă, ultravioletă, infraroșu și filtre de culoare. Totodată, polițiștii de frontieră folosesc cu succes baza de date implementată la nivel intern, care conține specimene de documente de călătorie, precum și iFADO - bază de date constituită la nivel european, realizând astfel o verificare operativă a documentelor.
Mod de acțiune și motive
Prin punctele de trecere din aeroporturile internaționale, cetățeni din state terțe au încercat să se folosească, în zona de tranzit, de metoda dublu check-in (își cumpără două bilete de avion, unul cu destinația către o țară terță unde nu au nevoie de viză pentru a intra, iar celălalt bilet către o destinație din interiorul U.E.). Astfel, după ce ajung în zona de tranzit de pe aeroport, unde se legitimează cu pașaportul valabil pentru cursa unde nu au nevoie de viză, încearcă să schimbe direcția de îmbarcare către o cursă din U.E., unde folosesc documente de călătorie false sau falsificate, cu datele unor cetățeni europeni.
O modalitate, practicată atât la punctele de trecere a frontierei aeriene, cât și la cele terestre, este cea a transportului, în bagaje sau pe corp, a unor documente autentice eliberate de autorități ale statelor UE pe care să le predea și fie folosite de cetățeni terți, prin metoda substituirii.
Totodată, s-a stabilit că cei mai mulți aleg să călătorească pe timp de noapte (după ora 21:00), dar și la primele ore ale dimineții, începând cu ora 07:20 (simultan cu schimbul de tură al lucrătorilor noștri).
Cazuri semnificative
La începutul lunii noiembrie, din direcția Istanbul cu zborul companiei Tarom, s-au prezentat pentru a intra în zona de tranzit, două persoane de sex bărbătesc, care urmau să se deplaseze în direcția Amsterdam cu aeronava companiei Tarom. Acestea au prezentat, pentru control, două cărți de identitate emise de Belgia, false total. În urma controlului corporal și al bagajelor, au fost descoperite două pașapoarte Maroc, autentice, având aplicată fotografia persoanelor în cauză. Totodată, au fost descoperite și două permise de conducere eliberate de Belgia, false total. Persoanele au fost returnate cu zborul companiei Tarom în direcția Istanbul.
În data de 02.11.2022, cu avionul companiei Wizz Air din direcția Paris, s-a prezentat pentru a intra în țară o persoană de sex bărbătesc care a prezentat pentru control un pașaport tip Convenția 1951 eliberat de către autoritățile franceze pentru cetățeni Eritreea. Persoana în cauză a declarat că vine în România în scop de vizită. Existând suspiciuni cu privire la cele declarate, acesta a fost trimis în linia a 2-a de control pentru a i se efectua un control corporal și al bagajelor. Cu aceasta ocazie, au fost descoperite, într-un rucsac, mai multe permise de ședere eliberate de țări UE dar și carduri de sănătate aferente identității persoanelor din permisele de ședere.
Toate documentele erau autentice și aparțineau altor persoane. Niciun document nu figurează declarat pierdut sau furat. Existând posibilitatea folosirii acestora de către alte persoane prin metoda substituirii, documentele în cauză au fost reținute și vor fi trimise ambasadelor statelor emitente. Față de cele constatate, persoanei în cauză nu i s-a permis intrarea în țară și a fost returnat cu avionul companiei Wizz Air în direcția Paris.
În data de 09.11.2022, pentru avionul companiei Tarom în direcția Madrid, s-a prezentat pe fluxul de ieșire din țară o persoană de sex bărbătesc, care s-a legitimat la controlul de frontieră cu un pașaport simplu emis de către autoritățile din Siria (în care avea aplicată o viză română de lungă ședere în scop de angajare în muncă) și un permis de ședere Spania, fals total. La controlul corporal și al bagajelor, a fost descoperit un Travel Document eliberat de Spania, falsificat prin înlocuirea filei informatizate. Persoanei în cauză i-a fost întreruptă călătoria.