Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Vineri, August 07, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
Cerem AVP să atace la CCR ordonanta privind compensarea preturilor la energie
OUG 119/2022 instituie un cost diferențiat al energiei electrice pentru consumatori în funcție de ce consum au avut aceștia cu un an înainte de adoptarea legii, respectiv în 2021. Reducerile sunt consistente, prețul plătit de consumator variind de la 0,68 lei/Kwh la 4-5 lei sau mai mult/Kwh, prețul cel mai mic fiind pentru consumuri lunare de maximum 255 de kW/h. Așadar, Guvernul îi premiază prin OUG 119/2022 pe aceia care se pot întoarce în timp ca să-și stingă becurile din 2021 și să se încadreze astfel într-un consum taxabil cu cel mai mic tarif începând din 2022.

O astfel de prevedere, prin care unei persoane i se pretinde să aibă o anumită conduită (un anumit consum mediu lunar de energie electrică) nu numai pentru viitor (pentru perioada de după intrarea în vigoare a unui act normativ), ci și pentru trecut, respectiv cu un an înainte (2021) de intrarea în vigoare a unui act normativ (2022), încalcă în mod flagrant principiul neretroactivității legii, consacrat în art. 15 al. 2 din Constituție, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.

Orice act normativ nu poate pune condiții ce trebuie respectate decât după intrarea sa în vigoare, nu înainte. Oamenii nu își pot adapta conduita după o lege decât după intrarea în vigoare a legii, nu înainte de asta.

Pentru a respecta Constituția, este necesar ca din prevederile OUG 119/2022, art. 1 al. 1 lit. a), b), c), e), art. 1 al. 2 lit. b) și art. 1 al. 5 din OUG nr. 27/2022 (care vizează același domeniu) să fie eliminată sintagma „în anul 2021" și orice alte referiri cu privire la obligația respectării în anul 2021 a unor condiții introduse abia în 2022. În urma eliminării acestei sintagme, textele vor redeveni constituționale, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, întrucât ele se vor referi doar la consumul (tranșele de consum) din anul 2022, adică de după intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv a OUG 119/2022.

Citește sesizarea APADOR-CH către Avocatul Poporului

OUG 119/2022 se află în dezbaterea Parlamentului, a fost aprobată deja de Senat în această formă neconstituțională și urmează să fie discutată la Camera Deputaților.
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,614,631 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.