• au fost notificate, prin SMS/e-mail, toate primăriile, operatorii economici surse de risc și structurile Ministerului Afacerilor Interne cu privire la avertizările emise (manifestarea de temperaturi ridicate și fenomene meteorologice periculoase), în vederea aplicării măsurilor necesare;
• a fost prealertată grupa operativă de la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, iar la nivelul dispeceratului se va monitoriza evoluția situației pentru alocarea forțelor necesare în cazul producerii de situații de urgență;
• a fost instituită permanența la sediul primăriilor.
Ținând cont de avertizările ANM menționate, autoritățile publice locale și instituțiile/structurile județene vor fi pregătite pentru a veni în ajutorul populației, conform atribuțiilor, și vor lua măsurile necesare pentru prevenirea, gestionarea promptă a situațiilor de urgență și limitarea efectelor manifestării fenomenelor prognozate. De asemenea, se va asigura avertizarea în timp util a populației asupra eventualității producerii unor fenomene meteorologice periculoase, prin aplicația RO-ALERT.
Pentru a afla cum să reacționați la apariția, în timpul și după un eveniment de tipul furtună, ploi abundente, accesați Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” (https://fiipregatit.ro/) și consultați ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme.