LA DATORIE, PENTRU O MINIVACANTA DE RUSALII, ÎN SIGURANTĂ
fi în stradă și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor negative, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pentru asigurarea liniștii și ordinii publice.
Patrulele de siguranță publică, pedestre și auto, vor acționa zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Polițiștii vor acționa, cu precădere, în zonele în care se organizează slujbe religioase, precum și alte evenimente care angrenează un număr mare de participanți, pentru a preîntâmpina faptele antisociale și a menține un climat de ordine și siguranță publică.
Pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente grave, 35 de polițiști rutieri vor acționa zilnic, pe drumurile publice, pe principalele artere, în zonele turistice și pe traseele de acces către aceste zone. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi mijloacele tehnice din dotare.
Reamintim tuturor cetățenilor să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren.
Pentru ca minivacanța de Rusalii să o petreceți fără griji, țineți cont de recomandările noastre:
Aveți grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflați în locuri aglomerate, la piață, în magazine, în mijloacele de transport în comun!
În traficul rutier:
Respectați regimul legal de viteză. Viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere.
Adoptați o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare și evitați depășirile care, în condițiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.
Nu vă urcați la volan, dacă ați consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație.
Respectați-vă partenerii de drum, păstrați-vă calmul și nu uitați de politețea rutieră!
Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracțiune de secundă, moment în care pot apărea ațipirea și pierderea controlului vehiculului.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere.
Pietonilor le recomandăm să-și sporească atenția și să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă.
Siguranța copiilor este de asemenea, o prioritate permanentă a Poliției Române, iar activitățile noastre pentru siguranța copiilor și tinerilor continuă și în perioada vacanței de vară.
Dragi copii și tineri, ca să aveți o vacanță fără incidente, nu uitați de comportamentul preventiv.
Dorința noastră este ca fiecare elev să plece în vacanță cu lecția de prevenire învățată, mai ales pe linie rutieră și legată de siguranța pe internet.
Copii, pentru a fi în siguranță în vacanța mare, țineți cont de sfaturile polițiștilor:
În drumeții, nu vă îndepărtați de grup sau de persoana adultă care vă însoțește!
Nu consumați substanțe interzise și băuturi alcoolice, efectele acestora putând fi nocive pentru organism!
Aveți grijă la prietenii pe care vi-i faceți!
Nu uitați că puteți avea și alte păreri decât restul grupului, fără teama de a fi izolat. Nu vă luați doar după opinia grupului, dacă simțiți că ceva este în neregulă.
Gândiți-vă de două ori înainte de a accepta diferite propuneri de consum de substanțe interzise. Curajul sau ,,bărbăția” nu stă în cantitatea de alcool ingerată sau în varietatea de droguri încercate.
Evitați frecventarea locurilor unde se consumă alcool sau se practică jocuri de noroc!
Nu primiți nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveți puține informații!
Nu vă împrieteniți cu persoane care manifestă un comportament deviant și nu intrați în anturaje dubioase!
Nu vă jucați pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcurile, terenurile de sport, curtea școlii sau a grădiniței etc.)!
Nu vă deplasați cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice! Când circulați cu bicicleta, evitați zonele aglomerate și arterele principale cu trafic mare!
Traversați strada numai pe trecerea pentru pietoni și doar la culoarea verde a semaforului!
Noi, polițiștii, le mulțumim cadrelor didactice și părinților, care au înțeles faptul că parteneriatul școală—poliție—familie este esențial pentru formarea copiilor, pentru ca cei mici să deprindă un comportament responsabil și sănătos.
Să aveți o minivacanță de Rusalii liniștită, iar copiii și tinerii o vacanță frumoasă și le urăm felicitări pentru rezultatele obținute în anul școlar!