marcată,în perioada 31 mai – 04 iunie, în centrele regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil din Maramureș, Rădăuți, Timișoara, București și Galați prin activități organizate de către ofițerii de integrare împreună cu reprezentanții ONG-urilor,
De aceeași bucurie au avut parte și minorii neînsoțiți cazați în stațiunea Neptun și care s-au prezentat în vederea prelucrării cererilor de protecție temporară la Serviciul pentru Imigrări a Județului Constanța.
Marcarea zilei de 1 Iunie a reprezentat un bun prilej de a petrece mai mult timp cu cei mici pentru a le oferi suportul și îndrumarea de care au nevoie pentru un confort emoțional crescut, o integrare mai facilă și, cel mai important, să-i învățăm iubirea, iubindu-i.
Ziua Copilului a fost menționată prima dată la Geneva, la Conferința Mondială pentru protejarea și bunăstarea copiilor în august 1925, unde 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus “Ziua Copilului”, iarîn anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite a emis o recomandare care prevedea faptul că fiecare stat să dispună de o zi la așa-numita “Ziua Copilului”.
La centrul Maramureș au fost organizate diverse activități recreativeși educaționale pentru copiii cazați în centru, respectiv desene pe asfalt, picturi pe față, cântece dansuri și competiții sportive.
Cei mici de la centrul Rădăuți s-au bucurat de diverse teme sub denumirea “ZiuaCopilului – sărbătoare în familie”, printre care amintim: atelierul de artă și lansarea de baloane cu mesaje de pace.
La centrul Timișoara, chiar de ziua lor, copiii au desfășurat o serie de activități în atelierul de creație (origami și modelare plastilină) și jocuri interactive precum mima, lego, puzzle etc.
La centrul Bucureșticopiii au desfășurat diverse activități recreative și educaționale precum face painting, jocuri educative și pictură.
“Descoperă copilăria” a fost una din temeleactivităților desfășurate de copiii cazați în centrul Galați, în cadrul căreia au fost realizate desene pe asfalt în curtea centrului și jocuri ale copilăriei, precum șotron, baloane de săpun, întreceri sportive, jocuri care au scopuri ludice, dar și de antrenare a inteligenței afective și cognitive. Totodată, aceștia s-au bucurat și de o ieșire la cinematograf.
De asemenea, polițiștii de la Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța au ales săsărbătoreascăziua de 1 Iuniealături de copii,iarcu aceastăocazieauemis90 depermise de șederepentrubeneficiarii de protecțietemporarăpentruminorineînsoțiți din Ucrainașiau împărțitdulciurișicadouricopiilorromâniinstituționalizațiînCentrul de Plasament Traian, startulactivitățiifiind o campanie de donare de sânge.
La finalul activităților toți copiii au primit dulciuri și cadouri simbolice.
Și în acest an, ofițerii de integrare construiesc cu sprijinulorganizațiilor nonguvernamentale o lume aparte, plină de lumină, culoare, veselie și armonie, în care jocurile, cântecele și activitățile creative să aducă în sufletele copiilor, zâmbete și bucurie.
Împreună construim o lume aparte, plină de lumină, culoare, veselie și armonie, în care jocurile, cântecele și activitățile creative să aducă în sufletele copiilor, zâmbete și bucurie.