VOM MONITORIZA ÎNCĂ 4 ANI POLUAREA PRODUSĂ DE DEPOZITELE DE DESEURI MINIERE DIN SUDUL BANATULUI
Moldova Nouă și Sasca Montană. În perioada 2022-2023 această monitorizare se va face în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Caraș - Severin.
Miercuri 25 mai a.c reprezentanții GEC Nera au prezentat la sediul Primăriei Moldova Nouă principalele activități de monitorizare alternativă a mediului și de educație ecologică în prezența reprezentanților principalilor factori interesați: PRIMĂRIA MOLDOVA NOUĂ LICEUL TEHNOLOGIC "CLISURA DUNĂRII" MOLDOVA NOUĂ și CUPRUMOLD MINING SA.
În cadrul întâlnirii GEC Nera a dat detalii despre:
- metodologia standard de monitorizare a poluării realizată de către partenerul Universitatea de Vest Timișoara pentru asigurarea sustenabilității proiectului RORS 337 "Rețea de monitorizare România - Serbia pentru evaluarea și diseminarea impactului activităților miniere de exploatare a cuprului asupra calității apei din zona transfrontalieră România - Serbia" care este derulat în parteneriat cu GEC Nera,
- metodologia de monitorizare alternativă a poluării practicată de GEC Nera în proiectele pe care le implementează în mod curent precum și mijloace nonformale de educație ecologică folosite de GEC Nera pentru dobândire de către tineri a unor cunoștințe și reflexe de a acționa la nivel individual atunci când în localitățile în care locuiesc apar fenomene grave de poluare care le afectează sănătatea.
Primăria Moldova Nouă a prezentat principalele lucrări realizate în timp în Moldova Nouă cu resurse locale care au fost destinate stopării poluării cu praf de deșeuri miniere iar LICEUL TEHNOLOGIC "CLISURA DUNĂRII" MOLDOVA a prezentat perspectiva implicării elevilor în activități de protecția mediului începând cu anul școlar 2022 - 2023.
Doina Mărgineanu
Consilier pentru relații publice al GEC România