Patru cetățeni indieni și un sirian depistați într-un autoturism, în zona de frontieră
în cadrul unei acțiuni pe linia migrației ilegale, într-un autovehicul condus de un cetățean român, cinci cetățeni străini.
În data de 11.05.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 00.10, au oprit pentru verificări, pe comunicația DN59B, între localitățile Cruceni și Grăniceri un autovehicul condus de un cetățean român. În urma controlului efectuat s-a constatat că, în interior, se aflau, în calitate de pasageri, cinci cetățeni străini, toți bărbați.
Polițiștii de frontieră i-au condus pe cetățenii străini și pe șofer la sediul instituției pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la fața locului.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt patru cetățeni din India și unul din Siria, cu vârste cuprinse între 20 și 43 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde. Șoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 55 ani, a declarat că intenționa să îi ajute pe cei șase cetățeni străini să ajungă în municipiul Timișoara.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetățenii străini, respectiv de trafic de migranți pentru conducătorul mijlocului de transport. În continuare, cercetările sunt desfășurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Pe numele șoferului, Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, în baza materialului probator, a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.