ASF: Atenție la entitățile neautorizate din domeniul asigurărilor
*societățile de asigurare care urmează să emită polițele de asigurare, precum și intermediarii implicați în activitatea de distribuție se regăsesc în Registrul
public A.S.F.;
*ofertele primite sunt autentice și valide, prin contactarea directă a societăților de asigurare implicate folosind informațiile de contact oficiale ale acestor entități. De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată verificării calității persoanelor care intermediază sau recomandă folosirea produselor de asigurare respective.
Conform prevederilor legale (art. 12 din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări) este necesar să solicitați în mod expres societăților de asigurare și
intermediarilor ca înainte de încheierea unui contract de asigurare să vă prezinte, în timp util, următoarele informații: identitatea și adresa acestora; calitatea de
intermediar sau de asigurător deținută, după caz; registrul în care sunt înscriși și modalitățile prin care se poate verifica acest lucru.
Entitățile din domeniul asigurărilor pot opera legal în România numai dacă sunt înregistrate în Registrul public A.S.F., ce poate fi consultat pe pagina web a
A.S.F. AICI
Registrul societăților de asigurare și al intermediarilor principali poate fi regăsit AICI
Registrul asigurătorilor și intermediarilor din SEE, entități notificate către autoritățile competente din țările de origine pentru desfășurarea activității în
baza dreptului de stabilire și/sau în libertatea de a presta servicii, poate fi regăsit AICI.
Dacă identificați societăți de asigurare și/sau brokeri prin intermediul cărora primiți oferta, care nu se regăsesc în registrele publice menționate anterior, vă
recomandăm să sesizați cât mai rapid A.S.F. și să furnizați informații privitoare la societatea de asigurare, intermediarul prin care a fost primită oferta, precum și
orice documente disponibile primite de la aceștia.
A.S.F. acordă o atenție deosebită protecției consumatorilor de produse financiare nebancare. În acest context, primește și răspunde la toate petițiile, sesizările,
reclamațiile și solicitările de informații privind activitatea de asigurare-reasigurare din România, activitate derulată de societăți autorizate și supravegheate de A.S.F. formulate de persoane care au calitatea legală de a formula petiții sau solicitări de informații.
A.S.F. nu poate interveni direct în procesul de supraveghere și control al unei societăți de asigurare autorizate de o altă autoritate competentă dintr-un stat
membru SEE. De aceea, petițiile referitoare la activitatea unui asigurător ce comercializează asigurări pe teritoriul României în baza libertății de a presta servicii trebuie să fie adresate autorității competente din statul membru de origine care a autorizat respectiva societate. Petițiile vor fi transmise acestei autorități, conform normelor naționale specifice.
Raportat la prevederile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), cu modificările ulterioare, menționăm că doar asigurătorii autorizați de A.S.F., inclusiv sucursalele acestora, care își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, sunt contribuabili, iar Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței acestora.
Fondul de Garantare a Asiguraților nu poate acorda despăgubiri în situația în care asigurătorul este autorizat în alt stat membru și desfășoară activitate pe
teritoriul României, în baza libertății de a presta servicii, și se află în imposibilitatea de a despăgubi ca urmare a unei potențiale stări de insolvență/faliment.