Sunt în derulare procedurile de ridicare a două tabere pentru refugiati
procentul de ocupare a centrelor de cazare puse la dispoziție de către Inspectoratul General pentru Imigrație se află la 56,4%. Sunt 448 de persoane care ocupă astfel de centre de cazare, urmând ca, pe măsură ce se depășește procentul de 65% în centrele regionale pe care inspectoratul le deține, să fie instalate tabere pentru refugiați. În care, nu mai mult de 72 de ore, oamenii care au nevoie de această asistență să poată fi primiți înainte de a fi dirijați către alte spații”, a declarat Dan Cărbunaru, pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară din Ucraina.
El a precizat că, de la începerea conflictului din Ucraina inclusiv până la miezul nopții din ziua de vineri, un număr de 54 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România pentru a beneficia de protecția internațională oferită de acest statut pe teritoriul țării noastre.
Acesta susține că, vor beneficia de toate drepturile prevăzute de legislația noastră, pe toată perioada procedurii, urmând ca solicitanții de azil, să beneficieze de cazare în centrele Inspectoratului General de Imigrări, la cerere, dar și de alte măsuri, de exemplu: asistență materială, medicală, financiară, consiliere juridică și psihologică, acces la piața forței de muncă.
Solicitanții de azil vor putea beneficia de suportul organizațiilor internaționale și neguvernamentale care-și desfășoară activitatea în domeniul migrației și cu care Guvernul României, se află în contact, în mod special MAI,.