Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Duminică, Iunie 14, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
Pe cine, din Guvern, tragem la răspundere pentru neconstitutionalitatea măstii?
încă un act normativ, care reglementa măsuri de combatere a pandemiei, este anulat de Curtea Constituțională, fără ca nimeni să fie tras la răspundere pentru că nu și-a făcut treaba cum trebuie. În schimb, mii de cetățeni, sancționați în baza acestor legi prost croite, trag ponoasele și de pe urma acestei „greșeli", care a produs efecte timp de mai bine de un an.

APADOR-CH consideră că, din comunicatul Curții Constituționale de ieri, 15 februarie 2020, potrivit căruia OUG nr. 192/2020 a fost declarată neconstituțională pentru că a fost adoptată fără a se fi solicitat în prealabil avizul Consiliului Legislativ, rezultă indicii că anumiți funcționari publici și-au încălcat obligațiile legale (pentru respectarea cărora sunt plătiți din bani publici) privind procedura de adoptare a actelor normative.

Aceste obligații sunt prevăzute clar în art. 24 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, regulament aprobat prin HG 561/2009, cu modificările ulterioare. Acest articol spune că:



(1) Pentru proiectele de acte normative primite la Secretariatul General al Guvernului... acesta solicită de îndată avizul Consiliului Legislativ, ce urmează să fie emis potrivit legii, în termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi mai mic de:

a) 24 de ore pentru proiectele de ordonanțe de urgență (...)

(2) Proiectele de ordonanțe și de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ."



Constatăm, deci, că din cauza acestor încălcări ale obligațiilor de serviciu, privind solicitarea avizului Consiliului Legislativ (încălcări comise de persoane care răspund de parcursul proiectelor de acte normative, adică de persoane care vin la serviciu și primesc salarii pentru astfel de activități), s-a ajuns la anularea a OUG nr. 192/2020, un act normativ important (care reglementa măsuri de combatere a pandemiei și alte măsuri specifice acestei situații), anulare care a creat în societate o stare de confuzie vecină cu haosul și a adâncit neîncrederea cetățenilor în autorități și în legalitatea și seriozitatea măsurilor dispuse de autorități.

Chiar dacă, la această dată, există din ce în ce mai multe obiecții cu privire la obligația purtării măștii în public, unele poate întemeiate (în anumite circumstanțe), era necesar ca la data reglementării posibilității instituirii acestei obligații, respectiv în anul 2020, actul normativ (OUG nr. 192/2020) să îndeplinească toate condițiile legale și constituționale, inclusiv cele procedurale, pentru adoptare. Mai ales că pașii și condițiile procedurale sunt clar și detaliat descrise într-un act normativ (HG nr. 561/2009).

În aceste condiții, APADOR-CH îi solicită prim-ministrului să dispună efectuarea unei verificări, prin Corpul de control, la nivelul Secretariatului General al Guvernului (SGG), pentru a stabili persoanele responsabile cu respectarea procedurii de adoptare a OUG nr. 192/2020, a motivelor pentru care aceste persoane din cadrul SGG nu au respectat procedura prevăzută în Regulamentul aprobat prin HG nr. 561/2009 și să dispună măsurile legale de sancționare și, eventual, de sesizare a organelor de urmărire penală. Mai ales că nu este vorba despre o problemă controversată, care a dus la declararea ca neconstituțională a ordonanței de urgență, ci de încălcarea unei obligații simple, elementare, în legătură cu respectarea căreia nu poate exista nicio controversă.

Este nevoie de luarea unor măsuri severe și eficiente pentru ca asemenea „accidente" de pe parcursul adoptării unor acte normative, de deosebită importanță, așa cum sunt ordonanțele de urgență, să nu se mai repete. Altfel, se va ajunge la o degringoladă generală, în care nimeni nu va mai respecta nicio lege, pe motiv că oricum, ea va pica la Curtea Constituțională, fiind prost făcută. Or, statul de drept are ca pilon principal respectarea legii, ceea ce presupune și asigurarea unei minime calități a legii care trebuie respectată.

APADOR-CH solicită ca verificările să fie efectuate în cel mai scut timp posibil, iar rezultatul acestor verificări să fie adus la cunoștința opiniei publice.

Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,297,786 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.