Inspectoratul Teritorial de Muncă Caras-Severin va controla respectarea măsurilor ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor încadrate în muncă
- distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb;
- acordarea de pauze pentru refacerea capacității de termoreglare, scop în care se vor asigura spații fixe sau mobile cu climat corespunzător;
- asigurarea echipamentului individual de protecție.
Angajatorii care nu pot asigura condițiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, vor lua, după caz, următoarele măsuri:
- reducerea programului de lucru;
- întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuității în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă potrivit prevederilor legale.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiții de temperaturi extreme scăzute, se vor lua următoarele măsuri:
- asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare și a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor pentru munca la temperaturi scăzute;
- asigurarea primului ajutor și a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
- trecerea, după posibilități, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme.
Pentru constatarea nerealizării măsurilor prevăzute mai sus, inspectorii de muncă vor aplica, acolo unde este cazul, sancțiunile contravenționale prevăzute la art.10 din O.U.G. nr.99/2000, respectiv amenzi cuprinse între 1500 lei și 2500.