Migranti din Siria, Turcia, Pakistan si Afganistan depistati de politistii de frontieră arădeni
Ungaria, ascunși în două mijloace de transport.
În data de 17.01.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din țară un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, materiale textile pe ruta Turcia-Austria.
În urma efectuării controlului amănunțit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, nouăsprezece cetățeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan , Siria, Turcia și Pakistan, solicitanți de azil în România.
Tot ieri, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad,în timpul executării misiunilor specifice, pe comunicația Chișineu Criș-Oradea, au descoperit ascunși în compartimentul pentru marfă al unei autoutilitare înmatriculată în România și condusă de un cetățean român, opt cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.