teren și acționează pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și limitarea pandemiei de Covid-19
În medie, zilnic, peste 120 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, precum și din cadrul altor structuri acționează pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
De asemenea, polițiștii acționează împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, în perioada 27 noiembrie-1 decembrie, la nivelul județului sunt constituite peste 200 de patrule auto ce acționează pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și pentru a interveni în cazul unei sesizări cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Peste 100 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră monitorizează traficul rutier, pe drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea circulației și prevenirea evenimentelor rutiere.
Pe drumurile care converg către stațiunile montane sau alte zone turistice vor fi amplasate radare pentru combaterea excesului de viteză, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunilor desfășurate, sunt efectuate controale în trafic pentru depistarea conducătorilor auto care se urcă la volan după ce au consumat alcool, ori alte substanțe, punând astfel în pericol atât propria siguranță, cât și a celorlalți participanți la trafic.
Pentru o minivacanță în siguranță, polițiștii vă recomandă:
Înainte de a porni într-o călătorie mai lungă cu autoturismul, verificați starea acestuia, stabiliți cu exactitate traseul și asigurați-vă că aveți documentele obligatorii la dumneavoastră!
Nu porniți obosiți la drum, folosiți centura de siguranță și, atunci când este cazul, scaunul pentru copii! Țineți în mașină vestă și triunghiuri reflectorizante, extinctor și trusă de prim-ajutor!
Atunci când vă însoțesc copiii, nu îi lăsați nesupravegheați, învățați-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră și că trebuie să spună întotdeauna unde și cu cine pleacă!
Învățați-i pe cei mici cum să reacționeze în situația în care se rătăcesc, asigurați-vă că aceștia cunosc numele complet al părinților, numărul de telefon, precum și adresa acestora!
În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați la cel mai apropiat polițist ori sunați la 112 - Apelul Unic de Urgență!