Livrare door to door sau în cele 600 de oficii dedicate care asteaptă clientii partenerilor Postei Române, de Black Friday
localitățile din țară.
Încă de la începutul acestei luni, Poșta Română a alocat resurse suplimentare pentru a face față vârfului de activitate, din această perioadă și a putea livra, zilnic, toate coletele comandate pe site-urile partenerilor noștri, în perioada evenimentului Black Friday.
“Le recomand tuturor cumpărătorilor să apeleze cu încredere la serviciile Poștei Române de Black Friday. Pentru al șaselea an consecutiv, demonstrăm că suntem un partener serios și consecvent, atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice și vom arăta clienților noștri că Poșta Română oferă servicii de calitate și eficiente”, a declarat Valentin Ștefan, Director General
Cu un singur click, clienții pot alege serviciile Poștei Române de Black Friday, și nu numai. Operatorul național de servicii poștale preia, sortează și livrează coletele partenerilor la sediul subunităților poștale participante. Lista oficiilor cu program prelungit, în această perioadă, se regăseste pe site-ul companiei, accesând link-ul: https://www.posta-romana.ro/gaseste-oficiu-postal.html. Totodată, coletele vor ajunge și direct la ușa clienților, în fiecare localitate din România prin rețeaua de transport dedicată, care va asigura livrarea. Expedițiile sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot parcursul lor, de la prezentare, până la livrare.
Poșta Română te anunță prin SMS când a sosit coletul la oficiul poștal din apropiere sau vei primi notificarea prin SMS privind contactarea telefonică pentru confirmarea zilei de livrare a trimiterii la ușa ta.
Destinatarii sunt avizați de către Poșta Română, printr-un SMS, pentru fiecare colet, în momentul în care acesta ajunge în oficiul ales de client sau când livrarea la ușa destinatarului se apropie. Le comunicăm clienților: numărul AWB al trimiterii, numărul și programul oficiului poștal, precum și suma de plată ramburs, dacă nu a fost deja achitată online, cu cardul. Coletele conținând comenzile efectuate în perioada Black Friday și livrate în oficii vor fi păstrate până la 10 zile calendaristice, de la data sosirii în unitate, în funcție opțiunea partenerului de contract. Deasemenea, clientul are opțiunea deschiderii coletului pentru verificarea conținutului. Livrarea coletelor se face la sediul oficiilor poștale prin intermediul ghișeelor dedicate și vizibil semnalizate sau door to door în toate localitățile din România. Totodată, clientul are posibilitatea de a returna coletul, timp de 30 de zile, prin intermediul celor peste 600 de subunități dedicate.