2580 persoane angajate prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin
de 30 septembrie 2021, 956 au vârsta peste 45 de ani, 627au vârsta între 25 și 35 de ani, 577 au vârsta între 35 și 45 de ani,iar 420 sunt tineri sub 25 de ani ( dintre care 393 sunt tineri NEET).
Grupa de vârstă /Total persoane angajate
Total general 2580
Sub 25 ani 420
Între 25 și 35 ani 627
Între 35 și 45 ani 577
Peste 45 ani 956
Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin(1523),numărul femeilor fiind de 1057.
În funcție de rezidență, 1540 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 1040 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale
și postliceale (1064), gimnaziale (613), profesionale (531), 166 persoane fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraș-Severin în anul 2021, 1.667 (65%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmarea activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Caraș-Severin.
În primele nouă luni ale anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistențăpentruînregistrareaînevidențăcapersoaneaflateîncăutareaunuiloc de muncă, învedereaasigurăriiprotecțieisocialeprivindacordareaindemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4.134persoane.
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a căre in rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privindsistemulasigurărilorpentrușomajșistimulareaocupăriiforței de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ulwww.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin