Percheziții la o grupare infractională specializată în trafic de migranti
19 percheziții domiciliare în județul Timiș și municipiul București în vederea destructurării unei grupări infracționale bănuite de trafic de migranți.
Astfel, începând din luna iulie 2021 și până la data de 30.09.2021 au fost identificați un număr de 24 de membri ai grupării infracționale, dintre care doi cetățeni iranieni, patru cetățeni români și 18 cetățeni afgani, aceștia punând bazele grupului infracțional organizat cu scopul de a facilita trecerea ilegală a unor migranți de origine afgană.
Grupurile de migranți, formate în general din 4-16 persoane,erau preluate din zona de frontierei României cu Serbia, urcate în taximetre și conduse pe raza municipiului Timișoara, unde fie erau cazate în apartamente închiriate, fie debarcate în apropierea unor centre comerciale din Timișoara pentru a se adăposti.
Din investigațiile preliminare efectuate, s-a stabilit că persoanele implicate, erau extrem de bine organizate, cu atribuții precis delimitate.
Din cercetările efectuate a rezultat că migranțiicare reușeau să achite prețul solicitat de organizatori, respectiv între 500-15000 de euro de persoană, pentru operațiunile desfășurate strict pe teritoriul județelor Timiș, Arad, și Hunedoara, erau transportați de către cetățeni români în maxim trei zile de la cazarea lor, într-una din parcările amplasate pe autostrada A1, în apropierea localităților Ilia, Chizătău, Șuștra, Giarmata, Șagu, Pecica și centura ocolitoare Lugoj, unde organizatorii se ocupau de identificarea autotrenurilor nesigilate, pe care le deschideau pentru a verifica tipul de marfă și destinația, stabilind astfel dacă respectivul autotren poate sau nu să fie încărcat cu migranți.
Activitatea infracțională a fost structurată pe trei paliere:
1. Segmentul de finanțare era asigurat de către liderii grupării care aveau rolul de a încasa sumele de bani provenite de la organizatorii grupurilor de migranți care acționează pe filiera Turcia-Serbia, sume de bani care erau folosite pentru organizarea rețelei pe teritoriul României. În acest sens, aceștia se deplasau de la București la Timișoara, achitând cheltuielile ocazionate de traficul de migranți, sumele datorate organizatorilor afgani (liderii de grup ai parcărilor) care efectuau activitățile de transfer și introducere în tiruri. La rândul lor, organizatorii afgani ai parcărilor, achitau contravaloarea serviciilor de transport către șoferii de taxi.
2. Segmentul de organizare a activităților infracționale în parcări, era asigurat de patru cetățeni afgani, pentru fiecare parcare, ce inițial acționau doar în parcarea alocată.
3. Segmentul de transport intern ce era asigurat de către cetățeni români, șoferi de taxi.
Membrii grupului infracțional au derulat în mod continuu, începând din luna iulie 2021, activitatea de trafic de migranți, până la acest moment, fiind identificate un număr de 53 de acte infracționale.
Perchezițiile sunt în curs de desfășurare, la audieri urmând a fi aduse, în baza mandatelor de aducere, un număr de 27 de persoane. Produsul infracțional total este estimat la valoarea de 500.000 de euro.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Departamentului de Procuratură Publică Traunstein-Germania, fiind delegați patru polițiști să asiste la percheziții și audieri, D.C.C.O București, I.T.P.F Oradea, B.O.S Timișoara, D.O.S București, I.P.J Timiș, Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara.