Poșta Română își dotează rețeaua poștală cu tehnică de calcul de ultimă generație
cu tehnică de calcul nouă, calculatoare și imprimante, va atinge un nivel total al investițiilor de peste 10 milioane lei, fără TVA. Sursa de finanțare este alocată din linia de creditare acordată de către EximBank.
Planul de investiții privind retehnologizarea oficiilor poștale prevede achiziționarea unui număr total de 3.500 de calculatoare tip desktop, ultramoderne. Următoarea etapă a livrărilor care urmează a fi efectuate de către furnizor va fi finalizată prin recepționarea lotului final de 2.400 de calculatoare, până la sfârșitul lunii octombrie. Echipele tehnice ale Poștei Române vor instala, până la finalul lunii decembrie, toate computerele, în 1.545 de oficii poștale.
“Facem, astăzi, primul pas important din strategia de business a Poștei Române, în care eforturile de retehnologizare și digitalizare sunt esențiale pentru dezvoltarea companiei, în special, pe piața serviciilor financiare și de transfer de bani. Mă refer aici la parteneriatul pe care îl avem cu Ria Money Transfer, unul dintre partenerii importanți în ceea ce privește volumul tranzacțiilor de transfer de bani. În mod evident, pentru mine, o satisfacție în plus este aceea că, prin această dotare tehnologică, reușim să asigurăm îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru colegii mei din rețeaua poștală, care, zi de zi, sunt în contact direct cu clienții”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.