Creștere alarmantă a numărului de infecții cu virusul SARS-CoV-2 în județul Caraș-Severin
100 de cazuri noi Covid-19, acesta fiind cel mai mare număr de cazuri într-o singură zi de la debutul pandemiei, respectiv februarie 2020.
Această situație alarmantă conduce implicit la creșterea numărului de pacienți internați în unitățile spitalicești și epuizarea locurilor din secțiile de Anestezie-Terapie intensivă, în cursul zilei de astăzi, 21 septembrie 2021, fiind internați 130 de pacienți.
Ținând cont de această tendință ascendentă a cazurilor de infecție în perioada următoare, recomandăm respectarea cu strictețe a normelor de prevenire și combatere a transmiterii infecției cu virusul SARS-CoV-2, respectiv purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura la locurile de muncă, în mijloacele de transport în comun, în toate spațiile publice aglomerate, păstrarea distanței fizice de 1,5 m-2 m între persoane precum și igiena riguroasă a mâinilor (spălarea și dezinfecția ori de câte ori este nevoie).
NU UITAȚI că cea mai eficientă măsură de stopare a evoluției pandemiei este VACCINAREA!
În acest sens, județul Caraș-Severin dispune atât de centre de vaccinare, cât și de stocuri de vaccinuri care să acopere toate solicitările populației. Cetățenii au la dispoziție următoarele centre de vaccinare:
- SPITALUL ORĂȘENESC ORAVIȚA;
- SPITALUL ORĂȘENESC MOLDOVA NOUĂ;
- SALA DE SPORT - LICEUL DE ARTE ,,SABIN PĂUȚA”, REȘIȚA;
- SALA DE SPORT - ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,MIHAI PEIA”, REȘIȚA;
- CENTRUL MULTIFUNCȚIONAL BOZOVICI;
- CLĂDIRE ADMINISTRATIVĂ BOCȘA;
- CENTRUL DE PERMANENȚĂ SLATINA TIMIȘ;
- CENTRUL DE PERMANENȚĂ SOCENI (EZERIȘ);
- CĂMIN CULTURAL PECINIȘCA (BĂILE HERCULANE);
- CASA DE CULTURĂ (sala mică) OȚELU ROȘU;
- SALA DE SPORT - LICEUL TEHNOLOGIC „MIHAI NOVAC”- ORAVIȚA;
- SALA DE SPORT ,,VALERIA BORZA” - ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8, CARANSEBEȘ;
- CENTRUL DE AFACERI ANINA.
Precizăm că vaccinarea este gratuită și nu necesită programare.