Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Luni, Iunie 15, 2026
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
name
REZULTATELE PROIECTELOR NAȚIONALE DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI, DERULATE DE ANA ÎN RÂNDUL ELEVILOR
complexitatea factorilor care îi determină pe copii, tineri și adulți să fie vulnerabili la consumul de droguri, sistemul național de prevenire a consumului de droguri furnizează o varietate de proiecte naționale și locale, bazate pe studii științifice și elaborate în conformitate cu standardele internaționale, țintind vârste și niveluri de risc diferite.

Astfel, în acest an școlar, pe lângă campaniile și activitățile punctuale de prevenire a consumului de droguri desfășurate în mediul școlar, ANA, prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în parteneriat cu structurile teritoriale ale Ministerului Educației, a implementat, atât în sălile de curs, cât și online, șase proiecte naționale: "Cum să creștem sănătoși" - pentru preșcolari și pentru elevii de clasa pregătitoare, "ABC-ul emoțiilor" - pentru elevii din clasele I și a II-a, "Necenzurat" - pentru elevii de 12-14 ani, "Fred Goes Net" - pentru elevii de 14-19 ani, "Mesajul meu Antidrog" - pentru elevii de gimnaziu și liceu și "Eu și copilul meu", prin intermediul căruia și-a propus să consolideze legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), precum și pe cele dintre aceștia și școală.

Proiectul național "CUM SĂ CREȘTEM SĂNĂTOȘI" presupune formarea de deprinderi de viață sănătoasă, punând accent pe importanța adoptării unui stil de viață sănătos (alimentație, igienă, mișcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de țigară, alcool și medicamente fără prescripție medicală) și a modalităților adecvate de rezolvare fără violență a conflictelor și de luare a deciziilor. Aflat în al patrulea an de implementare la nivel național, "Cum să creștem sănătoși" s-a bucurat și anul acesta (în context pandemic) de succes în rândul cadrelor didactice și al copiilor, înregistrând o cerere foarte mare, cu rezultate foarte bune din punctul de vedere al numărului de copii participanți - 17.530. De asemenea, 816 cadre didactice au fost formate pentru aplicarea proiectului, iar 13.747 de părinți au fost informați despre activități.

"ABC-UL EMOȚIILOR" este un proiect de formare și consolidare a abilităților emoționale cu rol de factori de protecție în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conștientizarea de sine, abilitățile de comunicare asertivă, gestionarea emoțiilor negative, abilitatea de a face față presiunii grupului și de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă. Ca și proiectul "Cum să creștem sănătoși", "ABC-ul emoțiilor", aflat tot în al patrulea an de implementare la nivel național și ținând cont de situația pandemică din țara noastră, a înregistrat o cerere mare în rândul cadrelor didactice și al copiilor, de asemenea, cu rezultate extraordinare din punctul de vedere al numărului de elevi participanți- 18.781. De asemenea, 651 cadre didactice au fost formate pentru aplicarea proiectului, iar 12.611 de părinți au fost informați despre activități.

"NECENZURAT" este un proiect de prevenire bazat pe formarea de abilități de viață. Proiectul, care se desfășoară în România, fără întrerupere începând cu anul 2009, a fost derulat, în mai multe etape, în 17 state europene, dar și în numeroase țări din Asia, Africa și America, și a fost inițiat de "Mentor International Foundation", fiind bazat pe modelul influenței sociale. În anul școlar 2020-2021, proiectul "NECENZURAT" a înregistrat rezultate semnificative, respectiv 12.638 de elevi cu vârste de 12-14 ani. De asemenea, 578 cadre didactice au fost formate pentru aplicarea proiectului, iar 9.111 de părinți au fost informați despre activități.

Un alt proiect național adresat elevilor, derulat de ANA încă din anul 2011 și devenit deja de tradiție, este "FRED GOES NET". Prin acest proiect, crește accesibilitatea tinerilor care se află la riscul de a deveni dependenți de droguri la serviciile integrate de prevenire și asistență, sunt inițiate măsuri în vederea schimbării comportamentului grupului țintă, evitându-se sau diminuându-se, astfel, riscul condamnării, discriminării sau marginalizării tinerilor cu risc de a deveni dependenți.
În anul școlar 2020-2021, au fost organizate 33 de Cursuri FRED, la care au participat 177 de elevi (care constă într-un interviu inițial și o intervenție în grup de 8 ore). Pentru asigurarea calității Cursurilor FRED, este necesară instruirea specifică conform Manualului european FRED GOES NET și parcurgerea unui modul de formare în Interviul Motivațional).

"MESAJUL MEU ANTIDROG" este unul dintre proiectele de tradiție de prevenire a consumului de droguri în rândul populației școlare din învățământul gimnazial și liceal și se desfășoară anual, încă de la înființarea ANA. Proiectul-concurs s-a derulat în cadrul instituțiilor din învățământul preuniversitar (gimnaziu și liceu) din toate județele țării și din București. "Mesajul meu antidrog" este conceput sub forma unui concurs național, în cadrul căruia elevii își exprimă într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile și atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

Și în acest an, au participat la acest concurs numeroși elevi - 4.005 și cadre didactice - 761, cu un număr de 3.248 de lucrări, la secțiunile: film de scurt metraj și spot video, arte vizuale- grafică, pictură și fotografie și free-style (cu sub-secțiuni stabilite la nivel local- sport, sculptură, quilling, materiale reciclate, vlog, aplicații pentru smartphone, muzică, eseu, poezie, narațiune, lucru manual, acțiuni civice, acțiuni sanogene, acțiuni ecologice etc.). De asemenea, alți 79.669 de elevi și 3.977 de profesori au fost informați despre activitățile proiectului.

Prin intermediul proiectului de prevenire în familie a consumului de droguri "EU ȘI COPILUL MEU", specialiștii ANA și-au propus să consolideze legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), precum și pe cele dintre aceștia și școală. Astfel, 1.676 de părinți au participat la acest proiect, dobândind deprinderile necesare în a comunica eficient cu propriii copii și a recunoaște semnele în cazul consumului de droguri de către aceștia. De asemenea, au fost formate 138 de cadre didactice.

Cele șase proiecte de prevenire a consumului de droguri vor continua și în anul școlar 2021 - 2022, bazându-sem pentru implementarea lor, pe buna colaborare dintre Agenția Națională Antidrog și Ministerului Educației.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

9,303,418 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2026 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.