Aproximativ 100 de persoane depistate pe raza municipiului Timișoara, în cadrul acțiunilor desfășurate în sistem integrat pentru prevenirea migrației ilegale
afro-asiatici, care nu își justificau prezența în zonă.
În perioada19.07.2021 – 23.07.2021,polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoaraîn cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție a Județului Timiș, Serviciului pentru Imigrări Timiș, lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș și ai Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara audesfășurat zilnic acțiuni pe linia prevenirii și combateriimigrației ilegale în zona de competență.
Pe parcursul acțiunilorau fost identificate, în mai multe locații de pe raza municipiului Timișoara, 98 de cetățeni străini.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceștia sunt cetățeni din Afganistan, Iran,Pakistan și Bangladeshcu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, majoritatea cu documente temporare de identitate pentru solicitanții de azil, dar care nu își justificau prezența pe raza municipiului Timișoara.
După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanții de azil vor fi sprijiniți pentru a se întoarce în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din țară unde sunt cazați și înregistrați.
Toate structurile din cadrul MAI care participă la acțiunile în sistem integrat acționează în permanență în municipiul Timișoara pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. De asemenea, se efectuează verificări în mod constant a mijloacelor de transport pentru a stabili dacă persoanele străine prezente pe raza municipiului Timișoara dețin documente legale de ședere.
Totodată,menționăm faptul că aceste acțiuni desfășurate în sistem integrat de prevenire și combatere a migrației ilegale pe raza municipiului Timișoara vor continua și pe parcursul următoarelor zile.