Peste 20 de străini au fost introdusi de politistii de imigrări în Centrul de Cazare a Străinilor Luati în Custodie Publică Otopeni în luna mai a acestui an
Polițiștii de imigrări au desfășurat, în luna mai a acestui an, o serie de acțiuni specifice pentru a gestiona situația străinilor aflați ilegal pe teritoriul României. 23 de străini aflați în situații ilegale au fost introduși în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, până la finalizarea procedurilor de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul țării noastre.
Acțiunile polițiștilor de imigrări s-au desfășurat atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu structuri cu atribuții în domeniu.
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Cu această ocazie, Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin, Primăria Municipiului Reșița și Garnizoana Reșița organizează miercuri, 26 iunie, în Parcul Tricolorului din Reșița, cu începere de la ora 10.30, ceremonia publică de înălțare a Drapelului României.
21 cetăteni sirieni si irakieni ascunsi printre profile metalice
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin au depistat în urma unui control efectuat asupra unui autocamion condus de un cetățean turc, 21 cetățeni sirieni și irakieni ascunși în interiorul
Principiul proiectiei pe verticală a dispretului fată de lege si public în Politia Română
O solicitare de informații publice, cu întrebări clare și simple, despre ce fel de proceduri interne are Poliția Română ca să gestioneze eventualele avertizări de integritate, a stârnit enervarea polițistului responsabil cu răspunsurile în instituția de la București, urmată de o avalanșă de răspunsuri țâfnoase copy-paste de la celelalte inspectorate județene, cu foarte mici excepții
Informare privind organizarea si desfăsurarea Evaluării Nationale pentru absolventii clasei a VIII-a (sesiunea 2024)
Probele scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2024) încep marți, 25 iunie, cu testarea cunoștințelor de limba și literatura română.
Următoarea probă (matematică) va avea loc joi, 27 iunie, iar proba pentru elevii care au
Atentie la cheltuielile nedorite dupa utilizarea serviciului de roaming!
ANCOM atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil, care au planificate vacanțe în străinătate, să verifice condițiile de utilizare a serviciilor de roaming, în special dacă destinația este în state din afara Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, utilizatorii trebuie să
În data de 21.06.2024, în jurul orei 16.45, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin al I.T.P.F. Timișoara, în timp ce se aflau în misiune în zona de responsabilitate, au fost informați de
Pompierii cărăseni, pregătiti să intervină în orice situatie de urgentă în minivacata de Rusalii
În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor, pompierii cărășeni vor fi în continuare la datorie, pregătiți să intervină în orice situație de urgență pentru protejarea și salvarea vieții și bunurilor cetățenilor.
Peste 600 de politisti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Rusaliilor
Având în vedere că în acest sfârșit de săptămână se celebrează Rusaliile, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au fost dispuse măsuri pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei, precum și pentru întărirea
AFIR a publicat Ghidul solicitantului consultativ DR-23
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a
Una dintre metodele de înșelăciune folosite de infractori constă în primirea și achitarea de către diferite persoane de bună credință a unor colete, care nu au fost comandate în realitate, de acestea.
Oamenilor le sunt solicitate pentru ridicarea acestor coletele, primite prin servicii de
Restricții de circulație (>7,5 t) în perioada 21 - 24.06.2024 din cauza caniculei!
CNAIR informează participanții la trafic că în perioada 21-24.06.2024, în intervalul orar 10.00 -20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius). Astfel, potrivit
Ligile studentesti din UPT provoacă elevii de liceu la o vacantă inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară
Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.
EcoChem Summer University
În perioada
ROADPOL -Alcool si droguri- Actiuni ale politistilor cărăseni pentru siguranta rutieră pe drumurile publice din judet
Săptămâna aceasta, până duminică, 23 iunie, polițiștii rutieri cărășeni desfășoară acțiunea coordonată la nivel național, "Alcohol&Drugs", în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), pentru combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.
Ziua Mondială a Soarelui-manifestare anuală lansată de Societatea Internațională pentru Energie Solară, a fost sărbătorită pentru prima dată în România în 1997.
Soarele se află în centrul sistemului nostru solar. Pământul, toate celelalte planete, asteroizii, meteoriții, cometele precum și cantitățile enorme de praf interplanetar orbitează în jurul Soarelui. Energia provenită de la Soare (sub forma luminii, căldurii ș.a.) face posibilă întreaga viață de pe Pământ, de exemplu prin fotosinteză, iar prin intermediul căldurii și clima favorabilă.
Soarele este compus
Pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină în localitatea Gherteniș, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un lan de grâu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Reșița cu o autospecială de stingere, cu sprijinul cetățenilor localității si al pompierilor civili ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Berzovia.
20 iunie - Ziua Mondială a Refugiatului: ,,Vă asigurăm că nu sunteti singuri si suntem alături de dumneavoastră în această călătorie dificilă!"
În această săptămână, la nivelul centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil din subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, ofițerii de integrare cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale partenere au fost organizate diverse activități pentru marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului, celebrată anual la data de 20 iunie. Scopul acestor activități a fost
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anuntă lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finantare pentru achizitii simple de utilaje agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru achiziții simple de utilaje agricole, prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.
Solicitanții de finanțare pot depune cererile de finanțare începând