Muncitorii Serviciului Public “Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public și Deszăpezire” au demarat lucrările de pregătire pentru asfaltare a străzilor George Coșbuc (zona centrală - 1200 mp) și Mozart (cartier Triaj-aproximativ 1000 mp) din municipiu.
Lucrările sunt cuprinse în bugetul Consiliului Local pe anul 2013 și vor fi finalizate în aproximativ două săptămâni.
Primăria Municipiului Reșița este nevoită să sisteze, și de această dată, o serie de investiții de la nivelul municipiului din cauza faptului că nu a primit fondurile necesare achitării salariilor asistenților personali și a indemnizațiilor persoanelor cu handicap grav (aproximativ 430.000 de lei). În această situație se află 154 de asistenți personali și 513 persoane cu handicap grav.
În acest sens, administrația publică locală va asigura din
În noaptea de 9/10.09.2013, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident pe DN 58 B, sectorul de drum din municipiu.
Echipa deplasată la fața locului a constatat cu ocazia cercetărilor că în timp ce C.ADA, în vârstă de 33 ani, conducea un autoturism din direcția
AJOFM Sălaj organizează în data de 11.09.2013 o bursă la cererea pietei muncii
AJOFM Sălaj organizează în data de 11.09.2013 o bursă a locurilor de muncă la cererea unui angajator care oferă 30 de locuri de muncă de confecționer îmbrăcare volane în piele. Evenimentul se va desfășura în localitatea Jibou la sediul ALOFM Jibou, str. Liceului nr. 4 , tel 0260/644813.
VREMEA ÎN INTERVALUL 9 - 22 SEPTEMBRIE 2013, ÎN BANAT, CRIȘANA, TRANSILVANIA SI MARAMUREȘ
BANAT
În primele zile, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru prima jumătate a lunii septembrie, și se vor situa chiar peste cele obișnuite în zilele de 11 și 12 septembrie, când valoarea medie va fi de 24...25 de grade. Aceeași abatere pozitivă față de temperaturile climatologic normale se așteaptă și la valorile minime, care se vor situa în jurul unei medii de 13...14 grade. După răcirea
VREMEA ÎN INTERVALUL 9 - 22 SEPTEMBRIE 2013, ÎN MOLDOVA, DOBROGEA, MUNTENIA , OLTENIA SI LA MUNTE
MOLDOVA
În primele zile ale intervalului, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori normale și chiar peste obișnuitul perioadei, în medie de 22...23 de grade. Aceeași abatere pozitivă față de mediile multianuale se așteaptă și la valorile minime, care se vor situa în jurul unei medii de 12...13 grade. După răcirea vremii anticipată pentru 13...14
Două persoane sunt suspectate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița că, prin promisiunea oferirii unor locuri de muncă în Italia, au racolat mai multe tinere, printre care și minore, și le-au obligat să se prostitueze. / Suspecții au fost arestați preventiv pentru trafic de persoane și trafic de minori. La data de
Ministerul Educației Naționale a decis modificarea calculării mediei de admitere în învățământul liceal
Ministerul Educației Naționale a decis ca, din anul școlar 2013-2014, în media finală pentru admiterea în învățământul liceal, proporția mediei celor patru ani de gimnaziu să fie de doar 25%, redusă așadar, comparativ cu cea existentă până acum, de 50%. Media obținută la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a va avea însă o pondere mai mare în calculul mediei
Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Reșita
Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor a eliberat, în luna august, 890 de cărți de identitate față de 1359 în luna iulie și 26 de cărți de identitate provizorii în comparație cu 51 în luna iulie. De asemenea, au fost emise 22 de vize de reședință față de 36 în luna iulie.
Pe linie de Stare civilă au fost înregistrate în luna
Serviciul Public “Direcția Impozite și Taxe” a încasat, în luna august, suma de aproximativ 730.000 de lei din taxe și impozite, comparativ cu luna iulie când s-au încasat circa 960.000 de lei. De asemenea, în urma efectuării demersurilor de executare silită, a fost recuperată o sumă în jurul valorii de 165.000 de lei din impozite, taxe și amenzi contravenționale față de suma de peste 180.000 de lei, înregistrată în
Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1 septembrie. Ea este praznuita pe data de 8 septembrie. Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa, scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei Maria. Cea mai importanta sursa in acest sens, o reprezinta Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din sec. al II-lea. Fragmentul
CHIRVAI /RUGĂ LA IABALCEA de Sf. Sfănta Maria Mică. 8-9 SEPTEMBRIE 2013
DOBRI DOȘLI!/BINE AȚI
VENIT!
ROMÂNIA
CARAȘ - SEVERIN
MINORITATEA CROATĂ
În România, minoritarii croați sunt concentrați în majoritate în județul Caraș-Severin. Ariile locuite și vorbite de minoritatea croată sunt compacte, fiind dispuse în mediu rural în jurul celor două comune: Carașova cu satele aparținătoare (Nermed, Iabalcea) și Lupac cu satele aparținătoare (Clocotici, Rafnic, Vodnic)
Localizată intre localitatile Resita si Anina, este și localitatea IABALCEA
Localitatea Iabalcea se afla la circa 15 km de Reșița
Informații privind modificarea calculării mediei generale de admitere în învățământul liceal, din anul școlar 2013 - 2014
Notă: Media de admitere în învățământul liceal este rezultatul mediei aritmetice dintre media celor patru ani de gimnaziu și media obținută la examenele din cadrul Evaluării Naționale la clasa a VIII-a.
1. Care sunt principalele modificări propuse pentru admiterea la liceu?Nu vor exista modificări în materia pentru examen sau în modalitatea de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale. Singurul lucru care se schimbă este
Serviciul Public “Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public și Deszăpezire” administrează atelierul de gestionare a câinilor fără stăpân. În cadrul acestui atelier își desfășoară activitatea șase angajați la padocul de pe strada Lupacului. Programul de lucru pentru capturarea câinilor este repartizat în
Primăria Municipiului Reșița informează că S.C. New Line S.R.L cu sediul pe Calea Timișoarei nr. 17, Reșița, județul Caraș-Severin, are disponibile 50 de noi locuri de muncă atât pentru persoane calificate în meseria de confecționer textile, cât și pentru cei care doresc să urmeze un curs de calificare în acest domeniu.
Persoanele interesate se pot adresa pentru informații suplimentare atât
100 DE PERSOANE SUSPECTATE DE COMITEREA DE INFRACȚIUNI ECONOMICE, DEPISTATE ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ
Peste 130 de infracțiuni economice au fost constatate de polițiștii structurilor de investigare a fraudelor, în ultima săptămână. / 100 de persoane sunt suspectate de comiterea acestor fapte.
În perioada 31 august – 6 septembrie a.c., în urma acțiunilor și controalelor desfășurate la nivel național, sub coordonarea Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii formațiunilor de